Soarele are o influenţă fundamentală asupra vieţii de pe Terra şi asupra funcţionării întregului sistem solar din care facem parte. Şi deşi, în prezent, el poate părea calm, în urmă cu patru miliarde de ani, era mult mai agitat şi violent, notează Phys.com.

Perioada primordială a existenţei Soarelui este foarte agitată, dar de ea a depins apariţia vieţii pe Pământ, creând condiţiile necesare apariţiei acesteia. Totuşi, latura violentă a activităţii solare s-a manifestat asupra unor planete ca Marte sau Venus, conducând la evaporarea atmosferei acelor planete şi expunerea constantă a suprafeţei planetare la radiaţiile cosmice.

• Un ingredient-cheie din lipici ar putea trata cancerul. Ce au descoperit cercetătorii din Japonia?
• O nouă tehnică de cartografiere a creierului dezvăluie informații despre funcțiile sale superioare

În mare parte, ce se ştie despre acea perioadă din existenţa Soarelui provine din teorii şi modelele computerizate, de aceea, oamenii de ştiinţă sunt dornici să obţină dovezi concrete despre acea perioadă. O astfel de oprtunitate se poate dovedi misunea spaţială Artemis care va avea loc în anul 2024.

Astrofizicianul Prabal Saxena, de la Centrul de Zbor Spaţial din Greenbelt, Maryland (Statele Unite), precum şi alţi oameni de ştiinţă, sunt de părere că sub suprafaţa selenară se află acele dovezi de care au nevoie pentru a înţelege mai bine activitatea solară primordială.

„Nu ştim cum arăta Soarele de-a lungul primului miliard de ani, dar e foarte important să ştim asta, sunt şanse mari ca în acea perioadă să fi influenţat evoluţia atmosferei de pe Venus şi evaporarea apei de pe această planetă. De asemenea, credem că a influenţat viteza cu care Marte şi-a pierdut atmosfera şi compoziţie chimică a Terrei”, a declarat Prabal Saxena.

Saxena a ajuns să cerceteze trecutul Soarelului pornind de la dilema cauzată de diferenţa de sodiu şi potasiu dintre solul terestru şi cel selenar. 

„Pământul şi Luna s-au format, în linii mari, din aceleaşi materiale, aşa apare întrebarea legată de faptul că Luna prezintă urme infime ale acestor două (n.r. potasiu şi sodiu)”, explică Rosemary Killen, expertă în ştiinţe planetare în cadrul NASA.

În 2012, dr Killen a ajuns la concluzia că cele două elemente au fost „măturate” de pe suprafaţa selenară de vânturile solare. Valuri de particule care sunt aruncate în spaţiu de către Soare pentru atunci când câmpurile magnetice din diferite zone ale stelei interacţionează.

„Motivul pentru care Luna se dovedeşte a fi o excelentă uşă către trecut se datorează faptului că nu are atmosferă sau plăci tectonice în mişcare spre suprafaţă. Dacă particulele solare sau alte tipuri de particule intră în contact cu suprafaţa Lunii, atunci solul ar trebui să păstreze urme ale acelei interacţiuni”, notează dr. Saxena.

Dacă astronauţii misunii Artemis vor culege mostre de sol din regiunea Polului Sud al Lunii, atunci oamenii ar putea avea dovezile de care aveau nevoie pentru a stabili cum s-a manifestat Soarele în prerioada sa primordială.

Citeşte şi:

Luna emite pulsuri de lumină şi nimeni nu ştie de ce